Senatorul Eugen Pîrvulescu, preşedintele PNL Teleorman şi apropiat al fostului premier Florin Cîţu, a fostr trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat că şi-a folosit influenţa politică pentru angajarea unor persoane la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Anchetatorii îl acuză pe senatorul liberal că, în perioada 28 mai – 20 iunie 2021, și-ar fi folosit influența pe care o avea în calitate de președinte al unei filiale de partid aflat la guvernare, pe lângă o persoană – președinte sau, după caz, membru în comisiile de concurs constituite de conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman, solicitându-i în mod repetat, atât direct cât și prin intermediar, să elaboreze și să-i remită, seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai-iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical și șofer autosanitară II.

De asemenea, el i-ar mai fi cerut să-i favorizeze pe candidații indicați de el și la proba practică/interviu, cu scopul de a obține foloase necuvenite pentru aceștia din urmă (promovarea concursurilor și angajarea pe posturi remunerate).

„După ce ar fi intrat în posesia seturilor de subiecte (care aveau caracter confidențial), inculpatul Eugen Pîrvulescu le-ar fi divulgat, prin intermediari, la doi dintre candidații care participau la concursul pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical, concurs care nu s-a mai finalizat, fiind întrerupt de procurorii anticorupție”, mai reţin procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Sursa: Realitatea de Teleorman

Articolul precedentRingo Dămureanu, despre interzicerea AUR și Holocaust: O fumigenă aruncată aiurea. PNL nu înțelege metoda reducerii la absurd
Articolul următorGeorge Simion: Voi candida la președinție doar dacă oameni pregătiți din zona patriotică nu vor accepta