NU vom ceda principala poartă de intrare în România și în Uniunea Europeană în mâna străinilor! Este mesajul transmis de AUR la protestul organizat la Constanța pentru a atrage atenția că Portul Constanța nu trebuie și nu e de vânzare. Zeci de oameni au protestat ieri în fața Prefecturii Constanța, împotriva vânzării Portului Constanța. La protest au fost prezenți și co-președinții AUR, Claudiu Târziu și George Simion, alături de parlamentari și membri AUR.

„Nu putem ceda acest port. Nu putem lăsa orașul Contanța la îndemâna străinilor. Nu putem lăsa o poartă principală de intrare și de ieșire nu doar în România, ci și în UE, sub paza străinilor”, a spus co-președintele AUR, Claudiu Târziu.

Peste voința nostră nu se va trece, vom uza de toate mijloacele parlamentare pe care le avem la îndemână, a adăugat senatorul Claudiu Târziu.

Un protest împotriva vânzării Portului Constanța a mai avut loc în urmă cu două săptămâni. La momentul respectiv, Asociația Patriot și parlamentarii organizației județene a partidului Alianța pentru Unirea Românilor au organizat o acțiune de protest la Instituția Prefectului Constanța.

Evenimentul a fost menit să transmită un mesaj Guvernului, acela de a nu vinde acțiunile statului de la companiile naționale.

Guvernul a inițiat un proiect de lege care abrogă legea ce interzicea vânzarea activelor companiilor de stat din România, respectiv nr. 173 din 13 august 2020.

Printre aceste companii de stat se numără și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța, Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile sau Aeroportul Mihail Kogălniceanu. Executivul nu a precizat dacă este vorba de pachetele minoritare sau majoritare, aspect care inflamează spiritele și mai tare.

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentE oficial: PRO România a votat încetarea procedurii de fuziune cu ALDE
Articolul următorMinistrul Tanczos Barna: România are nevoie de o Strategie Forestieră cu obiective clare privind conservarea pădurilor și a biodiversității