Liviu Dragnea, fostul președintele al Partidului Social Democrat (PSD), poate fi o soluție pentru spargerea formațiunii politice, este de părere Alfred Bulai, politolog și director al Departamentului Sociologie de la Facultatea de Ştiinţe Politice.

În exclusivitate pentru Ziare.com, Alfred Bulai a declarat că ex-liderul PSD va fi încurajat de forțele politice anti-PSD să își facă un partid.

„Pe termen scurt, nu cred că există un viitor politic al domnului Liviu Dragnea, contextul nefiind favorabil. Oricum, nu se pune problema să intre din nou în PSD. El poate să stea doar în spatele unui partid în acest moment pentru că are interdicție de a fi activ real în politică. Cred că va fi încurajat de forțele politice anti-PSD să își facă un partid. El poate fi o soluție pentru a sparge electoratul PSD. În mare parte, rezultatele PSD s-au datorat capacității sale organizatorice, însă e foarte greu ca acum Liviu Dragnea să își mai recupereze oamenii din PSD. Nu pleci dintr-un partid care are șanse să aibă procente mult mai mari decât a avut la ultimele alegeri. PSD nu are cum să scadă în perioada următoare decât dacă apar alte partide pe scena politică care să ia din voturile social-democraților”, a declarat politologul Alfred Bulai pentru Ziare.com

Cât despre o eventuală migrare a lui Liviu Dragnea la AUR, Bulai a susținut că „e foarte greu”, însă ex-liderul PSD i-ar ajuta foarte mult pe cei din formațiunea politică la conducerea căreia este George Simion.

„E foarte greu (n.r – întrebat dacă Liviu Dragnea ar putea merge la AUR). Nu știu în ce măsură cei de la AUR pot lucra cu oricine. Sigur că Liviu Dragnea i-ar ajuta imens pe cei de la AUR, în condițiile în care are o reală capacitate organizatorică și o experiență ușoară. Nu știu, aici ține și de relații personale. Noi ne jucăm acum un joc în care punem cum vrem noi piesele, dar trebuei să existe și o anumită chimie între liderii politici. Cred, însă, că mai repede domnul Dragnea va încerca să își facă propriul partid. Toată discuția cu AUR va exista doar în măsura în care vom vedea deznodământul Congresului PNL. Luați în calcul că în două luni de zile vor avea un moment al adevărului în care vom vedea dacă va ieși câștigător Ludovic Orban sau Florin Cîțu. Dacă va câștiga Cîțu, lucrurile sunt simple: domnul Orban stă în banca lui și va negocia păstrarea locului de președinte al Camerei Deputaților. Dacă va câștiga domnul Orban, atunci ne putem aștepta la schimbări importante pe scena politică, chiar o reconfigurare la spațiul politic”, a conchis Alfred Bulai.

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentParchetul lui Kovesi, prima ridicare de imunitate
Articolul următorRealitatea PLUS continuă dezvăluirile incendiare despre Guvernul Cîțu