În timp ce alimentele s-au scumpit în acest an cu 3%, energia și gazele naturale au înregistrat din ianuarie și până acum creșteri de tarife de 20-25%.

În iulie, alimentele chiar s-au ieftinit ușor față de luna precedentă, pe fondul apariției legumelor de sezon, dar mărfurile nealimentare au mai adăugat +2%, în principal din cauza unei noi scumpiri a energiei electrice (+4%) și a unei creșteri de +20% a tarifelor pentru gazele naturale. Combustibilii (care în metodoligia INSSE includ prețurile carburanților) s-au scumpit în iulie cu +2%, acumulând o creștere de +13%, față de acum un an.

Evoluția prețurilor alimentelor, de la începutul anului:

  • Pâine +3%
  • Cartofi -4%
  • Carne +2%
  • Lapte +1%

Evoluția prețurilor produselor nealimentare, de la începutul anului:

  • Energie electrică +23%
  • Gaze naturale +20%
  • Combustibili +11%
  • Îmbrăcăminte și încălțăminte +1%
  • Autoturisme și piese +2%
  • Țigări +3%

Este cel mai rapid nivel de creștere a prețurilor din ultimii zece ani, un nivel mai mare al inflației fiind înregistrat în 2011.

Anticipând anunțul creșterii prețurilor cu 5%, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a vorbit despre o creștere a prețurilor la nivel mondial: “avem o scumpire a materiilor prime, cu impact direct în domeniul energiei electrice, a componentelor, cazul microcipurilor, dificultăți de aprovizionare, ruperi datorită pandemiei, scumpiri în transportul naval, avem și valul patru, o altă necunoscută și efecte ale schimbărilor climatice.”

BIZIDAY

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. 10 august. Activiștii au dinamitat statul?
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Senatorul Virgil Guran, acuzații grave. De ce se implică serviciile în războiul intern din PNL