În timp ce le recomandă românilor să fie mai chibzuiți, parlamentarii încearcă să își sporească veniturile chiar și cu 25%, acestea deja fiind foarte mari. Dacă reușesc asta, prin introducerea unui amendament, salarii mai mari vor avea președintele țării, prefecții, subprefecții, președinții de consilii județene sau primarii.

În acest moment, un parlamentar român primește o indemnizație de aproximativ 10 mii de lei net. Dacă se va aplica creșterea votată de Senat, atunci aceasta va ajunge la peste 13.000 de lei. Să nu uităm însă că pe lângă această sumă, demnitarii au multe alte beneficii lunar pentru chirie, deplasare sau birou. În total, bugetul statului pierde circa 10.000 de euro pentru fiecare parlamentar, iar jumătate din acești bani le intră aleșilor în buzunare. Asta în timp ce salariul mediu net al României este de 3.900 de lei pe lună, adică doar 800 de euro.

În ciuda salariilor mari de care se bucură demnitarii, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, spune că se uită cu „invidie” la veniturile demnitarilor din străinătate.

„Dacă mă uit la salariile demnitarilor din Uniunea Europeană pot să fiu invidios. Nivelurile lor de salarizare depăşesc 15.000 de euro în timp ce un demnitar al României ajunge la 2.500 de euro”, a spus Marcel Boloș.

Spusele ministrului sunt însă contrazise de datele oficiale. Nici măcar șefii de stat din UE nu au salarii de 15.000 de euro net. Anul trecut, Emanuel Macron declara în fața publicului că a primit lunar 13.500 de euro brut, iar după plata taxelor i-au rămas 8.500 de euro în buzunar. Președintele francez are și alte beneficii, însă indemnizația lui nu ajunge la 15.000 de euro net. Premierul Franței și miniștrii au un salariu de 10.500 de euro brut, potrivit psnews.ro.

Un alt exemplu este al lui Pedro Sanchez, premierul Spaniei, care are o indemnizație lunară netă de aproximativ 4.000 de euro. Iar un senator din Spania primește un salariu de 3.000 de euro pe lună, potrivit Senatul Spaniei.

În Germania, parlamentarii primesc o indemnizație de 10.000 de euro pe lună, brut. Pentru cheltuielile ce țin de biroul parlamentar, germanii primesc o alocație neimpozabilă de 4.500 de euro pe lună. Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, este unul dintre cei mai bine plătiți șefi de stat din Uniunea Europeană. El primește peste 20.000 de euro brut pe lună. Iar miniștrii au un salariu brut de 16.400 de euro pe lună. Dar asta înseamnă că după plata taxelor, niciunul nu rămâne cu 15.000 de euro net pe lună.

În Italia, un deputat primește 5.000 de euro net în fiecare lună, iar un senator primește 5.300 de euro. Premierul Italiei primește o indemnizație de 6.700 de euro net.

Aceste țări UE le oferă demnitarilor un salariu impozabil. În timp ce parlamentarii și miniștrii români nu plătesc contribuțiile pentru sănătate și pensie, deși beneficiază de acestea. 

Articolul precedentAPP somează Parlamentul „să renunțe la creșterile salariale nesimțite pentru președinte, miniștri și parlamentari: „Să ceară SCUZE poporului român!”
Articolul următorGeorge Simion despre mărirea salariilor demnitarilor: „Dacă va exista un parlamentar AUR care votează această majorare, va fi dat afară în secunda doi”