Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a solicitat Parchetului General sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, pentru luare de mită şi instigare la delapidare. Președintele a transmis, marţi, ministrului Justiţiei, Stelian Ion, cererea de urmărire penală a fostului ministru al Mediului, Costel Alexe.

În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, fost deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcţia de ministru, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi instigare la delapidare”, se precizează într-un comunicat al DNA.
Surse judiciare au precizat că ar fi fost vorba de fostul ministru al Mediului Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, în prezent preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi.
Solicitarea DiNA referitoare la efectuarea urmăririi penale faţă de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, “în perioada martie – aprilie 2020, persoana respectivă ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme. Foloasele respective, în cantitate de 22 de tone (aproximativ 103.000 de lei), ar fi fost primite, în datele de 23 aprilie 2020 şi 7 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale administrate de o rudă de-a sa“, menţionează anchetatorii.

DNA precizează că cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii anticorupţie, precum şi zece volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Potrivit unor surse judiciare citate de G4Media.ro, în cauză este vorba de Combinatul Siderurgic Liberty Galați. Potrivit ordinului ministrului Mediului nr. 1404 din 13 iulie 2020 (semnat însă de secretarul de stat Mircea Fechet, devenit ulterior ministru, după ce Costel Alexe a fost ales președinte al CJ Iași), combinatului Liberty Galaţi i-au fost alocate 5.527.525 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră.

Potrivit unui comunicat Liberty Galați, în aprilie anul trecut, combinatul siderurgic și-a redus activitatea, prin urmare avea mai puține emisii de carbon, și deci, mai multe certificate de carbon.

În contextul scăderii economice la nivel mondial, generată de pandemia infectării cu noul coronavirus, Liberty Galaţi anunţă că este nevoită să îşi reducă temporar activitatea şi să introducă, parţial, şomaj tehnic pentru perioada următoare”, este comunicatul celor de la combinatul siderurgic Galați din 3 aprilie 2020.

Combinatul siderurgic Galaţi are în jur de 5000 de angajați.

În cauză ar fi vorba de soția lui Costel Alexe și de firma Corporex SRL, deţinută de Raluca Elena Alexe, soţia lui Costel Alexe. Mita ar fi constat în… șipcă metalică și tablă cutată pentru gard! Interesant este că fostul ministru ar fi divorțat cu o săptămână înaintea deschiderii acestui dosar la DNA.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 131. Ce fac românii cu petardele?
Articolul următorVIDEO Stare de asediu la Washington, susținători ai lui Trump au pătruns în Congres, pentru a bloca validarea victoriei lui Biden