România este interesată să fie parte din fondul de inovare al NATO, unul care accentuează importanţa cercetării şi dezvoltării de noi tehnologii, spune Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, citat de Ziarul Financiar.

„Avem un interes formalizat al României de a face parte din acel fond de inovare la nivel de NATO. România dă semne de interes explicite. Pe zona noilor tehnologii, constat că România vine cu propuneri şi este dispusă să devină parte a acestui fond de inovare al NATO. Aceste proiecte trebuie încurajate pentru că ele reprezintă esenţa succesului sau a eşecului în secolul 21. Naţiunile şi companiile care investesc masiv în această zonă vor fi câştigătoarele competiţiei globale care se înăspreşte la nivel internaţional“, a declarat Mircea Geoană în cadrul emisiunii de business ZF Live.

El crede că România începe să capete un contur foarte interesant şi foarte promiţător având în vedere că Bucureştiul a fost ales să găzduiască noul Centru European pentru Securitate Cibernetică, un fapt pe care îl vede ca pe un mare succes pentru ţara noastră.

„Dacă m-aş uita la următori ani, când vom avea deja o reputaţie foarte bună a inginerilor noştri şi dacă vom pune împreună acest ecosistem de inovare cu Centrul European de Cibersecuritate, Centrul European de Rezilienţă, alte zone de cercetare-dezvoltare-inovare pe care sectorul privat deja le are în România, eu cred că România se poate califica în anii care vin pentru a deveni o ţară în care lanţul de valoare, reputaţia şi influenţa la nivel internaţional să fie într-o ierarhie mult mai interesantă“, a completat Geoană.