George Simion confirmă că este în legătură cu cei mai importanți actori politici din Statele Unite. Chiar ieri, candidatul la prezidențiale a participat la o întâlnire care a pus pe jar întreg sistemul din România. Simion transmite un mesaj dur pentru noul premier interimar, Cătălin Predoiu. În același timp, liderul patrioților confirmă că întregul aparat al sistemului s-a pus deja în mișcare împotriva sa. 

Alessia Păcuraru: Foarte mulți lideri suveraniști din zona internațională v-au felicitat.

George Simion: Toată lumea. Sunt prietenii noștri. Am primit zeci de mesaje din partea Partidelor Suveraniste Patriotice Conservatoare, cu care am făcut zeci de acțiuni.

Alessia Păcuraru: Dar de peste ocean, ați primit vreun mesaj?

George Simion: Cu siguranță. Și astăzi am făcut această conferință, care cred că este unicat. Suntem singurii care suntem acceptați de administrația Trump. Suntem partenerii naturali ai Partidului Republican. Suntem racordați ideologic la mișcarea MAGA a președintelui Trump. Știm ce avem de făcut. 

Să avem parte de alegeri libere, corecte. Domnul Predoiu să lase apucăturile acelea de fostă miliție și de purtarea abuzivă și de impunerea forțelor de ordine pentru a face poliție politică. El spune că nu face lucrul ăsta. Noi am văzut ce s-a întâmplat cu Bogdan Peșchir. Am văzut cum a fost luat din trafic Călin Georgescu. Și vrem să ne asigurăm că drepturile și libertățile cetățenești vor fi respectate în România. Și justiția și poliția nu vor face abuzuri. 

Alessia Păcuraru: Credeți că vor mai fi presiuni asupra suveraniștilor, asupra dumneavoastră, asupra lui Călin Georgescu? Alte manevre disperate ale sistemului care vor încerca, într-un fel sau altul, să vă oprească?

George Simion: Eu cred că și-au ieșit din minți. Și conferința de astăzi, unde am avut o reprezentanță importantă internațională din Statele Unite, îi face să nu mai înțeleagă ce se întâmplă. E clar că românii nu îi vor. Trei partide, care teoretic reprezentau 50%, n-au fost în stare să ia 20%, să-și ducă candidatul în al doilea tur cu toți primarii lor, că au 3.000 de primari.

Alessia Păcuraru: Harta a fost aproape în integralitate galbenă, ceea ce sperăm să vedem și în al doilea tur.

Galbenul e meritul poporului român. Galbenul e culoarea cu care se identifică echipa națională și România. Deci îi felicit pe românii care au mers la vot, îi felicit pe primarii care au ales să nu participe la tentativele de fraudă. Marea majoritate a primarilor sunt oameni decenti cu care vom putea colabora. Și iată că din cele trei partide, singurul partid serios de a guvernare a fost cu UDMR. Doar ei l-au pus pe candidatul.

 

Alessia Păcuraru: S-au ținut oarecum de cuvânt.

 

George Simion: Da, este important în viață să te ții de cuvânt, să fii serios. Asta intenționăm și noi să facem. Trebuie doar să trecem de etapa numită 18 mai cu lucriditate. S-au organizat foarte bine toți adversarii noștri din zona aceasta.

 
 

Alessia Păcuraru: Deci primiți semnale în acest sens.

George Simion: Da, vedem ce se întâmplă și pe rețelele de socializare. Au activat anumite conturi, anumite persoane, vector de opinie. L-am văzut pe un regizor care participă la debandada care se întâmplă la TVR care are forma asta de partizanat politic. Bun, o să vedem. De regulă, cei care aplaudau venirea minerilor în 1990, cei care l-au susținut pe Traian Băsescu și pe Klaus Iohannis, acum sunt în spatele lui Nicușor Dan.

 

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentGEORGE SIMION REFUZĂ ORICE COLABORARE CU VICTOR PONTA, MARCEL CIOLACU SAU CĂTĂLIN PREDOIU. „DOMNUL PONTA ȘI-A PĂRĂSIT PARTIDUL CARE L-A REACCEPTAT”
Articolul următorGEORGE SIMION, MESAJ PENTRU ROMÂNI, ÎNAINTE DE CONFRUNTAREA CU NICUȘOR DAN: NICI EU, NICI CĂLIN GEORGESCU, NICI MIȘCAREA SUVERANISTĂ NU AM FĂCUT RĂU ȚĂRII NOASTRE. EI AU FOST LA CONDUCERE!