Liderul AUR, George Simion, transmite marți că măsura diminuării salariului cu 50% timp de o jumătate de an pentru o serie de parlamentari AUR reprezintă o decizie dictatorială.

„Corect ar fi să fie tăiate prima oară salariile tuturor deputaților care, cu o zi înainte, votaseră legi importante, pe Whatsapp. Dacă chiar e criză, să taie cu jumatate toate salariile parlamentarilor. AUR e de acord. Altminteri, daca doar nouă ni se taie pentru că am îndrăznit să ne opunem unor legi antinaționale, atunci e dictatura din regimul Iohannis”, consideră George Simion.

Decizia Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor vine după vicepreședintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban (PSD) a depus o sesizare în care a acuzat mai mulţi parlamentari AUR şi neafiliaţi că au perturbat lucrările plenului din 10 mai şi ale şedinţei Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din 9 mai.

“În calitate de preşedinte de şedinţă, solicit sesizarea Comisiei juridice asupra faptului că la începutul şedinţei de plen deputaţi ai grupului parlamentar AUR: Sorin Muncaciu, Alin Coleşa, Ringo Dămureanu, Ciprian Titi Stoica şi deputatul neafiliat Dumitru Coarnă au intervenit la prezidiu prin blocarea accesului preşedintelui şedinţei la microfon, precum şi prin ocuparea abuzivă a locului de secretar al şedinţei, încercând prin orice modalitate să împiedice desfăşurarea normală a lucrărilor parlamentare. Deputaţii AUR au încercat întreruperea şedinţei şi transmiterea acesteia prin gesturi extreme, respectiv prin smulgerea cablurilor ecranelor şi microfoanelor din dotarea prezidiului. Deşi i-am atenţionat verbal pe deputaţii în culpă şi i-am invitat la respectarea Regulamentului, acţiunile celor menţionaţi mai sus au continuat şi au fost de o gravă amplitudine, ducând în mod repetat la perturbarea lucrărilor”, se arată în sesizarea lui Ciprian Şerban.

 

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentValeriu Partene: ”Luni vom intra grevă generală. S-a cerut medierea președintelui României, pentru că cei de la Guvern au altă treabă acum”
Articolul următorSalariile care i-au făcut pe profesori să declanșeze GREVA în Educație: cât câștigă un dascăl în România după zeci de ani la catedră