Dobrogea reprezintă un exemplu de convieţuire armonioasă a 18 minorităţi, a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, deputatul AUR Dumitru Focşa.

“Am vrut să vă aduc aminte că astăzi e Ziua Dobrogei. Avem 144 de ani în care s-a demonstrat că sângele vărsat pe acest teritoriu a fost bine primit de Dumnezeu ca jertfă pentru toţi care au luptat, de toate naţiunile, toate minorităţile care au luptat acolo pentru ca acest teritoriu să aparţină Regatului României, în primă fază, începând cu 14 noiembrie 1878. Iată că avem 144 de ani de armonie şi convieţuire pe care o dorim şi în celelalte regiuni ale României. Dobrogea este un exemplu unde vedem că avem 18 minorităţi unde trăiesc şi convieţuiesc în armonie”, a afirmat deputatul, potrivit Agerpres.

El şi-a exprimat speranţa ca şi alte comunităţi să ia exemplul Dobrogei.

“La Mulţi Ani, Dobrogea, La Mulţi Ani, dobrogeni, şi dorim ca noi, cei care ne-am implicat în activitatea politică a României, să transmitem un mesaj de bună intenţie şi pentru acele teritorii care sunt româneşti, dar unde nu avem armonie. (…) Luaţi exemplul vă rog de la Dobrogea, şi vedeţi că în dragoste se poate trăi frumos”, a transmis Dumitru Focşa.

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentÎntâlnire crucială pentru SECURITATEA României: generalii-cheie pun la punct PLANUL DE APĂRARE a țării
Articolul următorDeputatul AUR Dan Tănasă: Solicităm public Direcţiei de Asistenţă Socială şi Direcţie a Copilului să reacţioneze şi să cerceteze cazul gimnastei de 15 ani, Amalia Puflea