Deputatul AUR de Constanţa Dumitru Focşa şi-ar fi agresat soţia, în noaptea de miercuri spre joi, femeia refuzând să meargă la spital, dar şi să fie emis un ordin de restricţie împotriva soţul său. Poliţiştii fac cercetări în acest caz pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis că poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Lumina au fost sesizaţi, prin apel 112, joi, în jurul orei 2.00, de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soţul său, la domiciliul comun din localitatea Lumina. 

“Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificate persoanele în cauză, respectiv un bărbat, de 57 de ani, dar şi persoana vătămată, de 49 de ani, care prezenta urme vizibile de violenţă. Poliţiştii au solicitat o ambulanţă, personalul medical acordând îngrijiri de specialitate femeii, aceasta refuzând transportarea la spital. Poliţiştii au întocmit imediat formularul de evaluare a riscului, reieşind risc iminent, însă femeia s-a opus emiterii unui ordin de protecţie provizoriu”, a transmis IPJ Constanţa. 

În cauză poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie. 

De asemenea, IPJ Constanţa a precizat că a fost solicitată intervenţia unei echipe din cadrul D.G.A.S.P.C. Constanţa, având în vedere că la incident a asistat şi o minoră. 

Conform unor surse apropiate anchetei, bărbatul care şi-a agresat soţia este deputatul AUR de Constanţa Dumitru Focşa.

 

Sursa: Adevarul Zilei

Articolul precedentAlianța pentru Unirea Românilor cere Ministerului Afacerilor Externe să răspundă „ferm și neîntârziat” Ambasadei Ucrainei la București
Articolul următorReacția AUR după ce un deputat din partid și-a bătut soția