Dan Diaconescu a fost reţinut pentru 24 de ore, joi noaptea. Fostul om de televiziune  este acuzat de relaţii sexuale cu prostituate minore.  A fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Constanța, urmând ca astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile

“La data de 6 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat 2 percheziții domiciliare la locuințele unui bărbat, de 55 de ani, din municipiul București.

La data de 15 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, de 55 de ani, din municipiul București, ar fi săvârșit două infracțiuni de act sexual cu un minor și 5 infracțiuni de folosire a prostituției infantile.

Astfel, în perioada septembrie 2020– septembrie 2021, acesta ar fi întreținut relații sexuale cu două minore, care, pe parcursul comieterii faptelor, împliniseră vârsta de 16 ani.

La data de 6 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul  Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat 2 percheziții domiciliare, la locuințele bărbatului, respectiv în municipiile București și Constanța.

În urma activităților, au fost ridicate mai multe medii de stocare și dispozitive electronice.

La data de 7 aprilie a.c., în jurul orei 00.10, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

În cursul zilei de astăzi, acesta urmează a fi prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.,” transmite IPJ Constanța

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, Alexandru Daniel Olteanu, declara, joi seară, că lui Dan Diaconescu i s-a adus la cunoştinţă acuzaţia, fiind vorba de două infracţiuni de act sexual cu minor în formă continuată şi cinci infracţiuni de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată.

Avocatul lui Dan Diaconescu, Alexandru Murărescu, declara, tot joi seară, că acuzaţia pe care procurorii au adus-o clientului sau este că, acum trei ani, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu două minore prostituate, fără ca vârsta tinerelor să le fie comunicată. Murărescu preciza că Dan Diaconescu i-a spus că nu a întreţinut niciodată raporturi sexuale cu prostituate. Murărescu a declarat jurnaliştilor, joi seară, la Constanţa, că există posibilitatea ca în acest caz să fie anumite confuzii sau exagerări.

Articolul precedentSimion despre adâncirea canalului Bâstroe: În mod clar, a existat o complicitate, o tăcere, un acord tacit din partea autorităţilor statului român anul trecut
Articolul următorGeorge Simion vrea alegeri anticipate: „Vor să mă diabolizeze. Cu oricine mă întâlnesc ajunge să fie denigrat”