Liderul AUR George Simion susţine proiectul privind reinstaurarea serviciului militar, pentru că este bine ca românii să fie pregătiţi. El a dat a asigurări că nu ar trebui să ne facem griji că vom trăi un război. Conform proiectului prim-ministrului Nicolae Ciucă, serviciul militar se va baza pe un sistem de voluntariat, mai ales pentru gen.

„Cei de la putere se pregătesc să jefuiască şi anul acesta ţara, cum au făcut-o anul trecut. Propunerea stagiului militar mi se pare bine-venită, chiar şi pentru femeile care doresc, nu sunt obligate. Ideea de a fi pregătit este foarte bună.

Dragii mei, nu vom fi implicaţi în niciun conflict militar în perioada următoare, să staţi liniştiţi. Suntem un popor paşnic şi, din fericire, de data asta a căzut de partea corectă a cortinei. Însă, crize vor tot veni.

Se pune problema războiului, înrolării, bombardamentelor… în Ucraina, nu în România. În acest moment, suntem cu pantalonii în vine”, a declarat George Simion.

Conflictul din Ucraina provoacă şi în România scumpiri în lanţ pe care le vom resimţi şi mai acut din această primăvară, ne avertizează liderul AUR.

„Noi de fiecare dată reacţionăm când vin străinii să ne zică, când e bine, când e rău. Combustibilul este aproape 8 lei, poate colegii mei nu ştiu asta, că le plăteşte parlamentul benzina. Ungaria a sistat deja exportul de cereale, de ce nu o face şi domnul Ciucă? El este cu masca…

Ce se întâmplă acum la nivelul Europei este o trezire. Reveniţi-vă, avem nevoie de energie. De unde luăm energia asta, dacă nu mai contăm pe Rusia? Trebuie să revenim la încălzirea pe cărbune.

Ne trezim din criză în criză că nu mai producem nimic în România. Ne dăm seama că am fost păcăliţi, din ’90 încoace. Soluţiile există în momentul ăsta. România a fost şi este o biată colonie. Va urma o criză a hranei şi a apei.

Trebuie să ne intereseze mai întâi ai noştri. Ucrainenii s-au purtat execrabil cu românii. Îl văd pe Viktor Orban şi mă îngrijorează gesturile lui. Interesele naţiunii române trebuie să primeze. Până acum ne-au condus numai trădători.

Domnul Ciucă a salvat economia până a pus-o pe butuci. Parlamentarii sunt rupţi de realitate”, a mai spus George Simion.

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentAl doilea cel mai puternic om din SUA, Kamala Harris, vine în România
Articolul următorJurnalist ucrainean la Realitatea Plus: Totul în jur e un coșmar, rușii nu țin cont de civili