Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va depune un proiect de lege pentru reducerea TVA la combustibili de la 19 la 1%, în condiţiile unui preţ de vânzare de sub 6,5 lei. Măsura propusă ar urma să se aplice pentru o perioadă de timp determinată, astfel încât nivelul preţurilor la nivel european să scadă în limite rezonabile, scrie News.ro.

”Este o măsură similară cu cea care a fost luată în domeniul construcţiilor. Estimăm că menţinerea unei valori scăzute a TVA-ului va face din companiile româneşti din sectorul transportului auto de mărfuri un competitor redutabil la nivel european, fapt care va genera o infuzie de capital în România şi o reducere a deficitului de balanţă comercială. Avem multe măsuri bune şi nu ne vom lăsa până când nu vom reuşi implementarea lor”, a declarat Adrian Axinia, vicepreşedinte AUR.

De asemenea, Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere, a criticat în conferinţa de presă săptămânală angajamentul luat de ministrul Energiei, Virgil Popescu, în faţa Comisiei Europene: „S-a angajat să forţeze elaborarea şi adoptarea unei legi aşa-numită a decarbonizării până la 30 iunie. În această lege ar urma să se prevadă că se vor închide, definitiv şi ireversibil, toate grupurile energetice pe bază de lignit şi huilă, precum şi carierele de cărbune. În condiţiile în care toate statele europene au revenit asupra deciziei de a renunţa la producţia de cărbune şi de energie pe bază de cărbune, în contextul războiului din Ucraina, noi ne pregătim să renunţăm la tot ce înseamnă cărbune. Nu există nicio motivaţie, alta decât că vrem să mărim dependenţa României de furnizori externi de energie. Noi eram independenţi până când să înceapă toată nebunia cu închiderea de mine, închiderea de capacităţi de producţie şi liberalizarea iresponsabilă a pieţei de energie”, a subliniat Târziu.

Totodată, Alianţa pentru Unirea Românilor se opune măsurilor de creştere a taxelor şi impozitelor în contextul în care, oricât de mulţi bani ar fi aduşi la bugetul de stat, coaliţia toxică PSD-PNL-UDMR nu îi va direcţiona către investiţii.

AUR pledează, în schimb, pentru eliminarea pensiilor speciale nesimţite, eliminarea subvenţiei acordate partidelor politice, reducerea aparatului guvernamental, debirocratizarea proceselor de investiţii prin reducerea condiţiilor multiple existente, digitalizarea şi automatizarea proceselor care implică relaţia între stat, cetăţean şi firme, reducerea numărului de instituţii publice şi reforma administrativă.

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentAUR a depus un proiect pentru creşterea numărului parlamentarilor care reprezintă diaspora
Articolul următorRomânia se împrumută mai SCUMP ca oricând! Datoria publică a României a atins un nou RECORD