Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a venit cu o reacție promptă în urma declarațiilor făcute de primarul Capitalei, Nicușor Dan, în cadrul congresului organizat de sindicate în Parlament, opinii care au stârnit controverse și au generat semne de întrebare cu privire la respectarea independenței justiției în România. Într-un context politic și social tensionat, poziția formațiunii politice reflectă îngrijorarea față de posibilele influențe asupra sistemului judiciar și solicită o analiză atentă a declarațiilor și implicațiilor acestora.

„Afirmația domnului Nicușor Dan, conform căreia „președintele are în mână un instrument foarte puternic – influența sa în justiție”, este una care necesită clarificări urgente. O asemenea declarație, rostită în spațiul public, poate fi interpretată ca o intenție de implicare a viitorului președinte în treburile justiției, o zonă care, conform Constituției, trebuie să rămână independentă de orice influență politică”

România a trecut prin perioade dificile în care justiția a fost folosită ca instrument politic, iar astfel de derapaje au afectat grav încrederea cetățenilor în statul de drept. Nu ne dorim să revenim în acele vremuri, marcate de influențe controversate și abuzuri de putere, cum au fost epoca binomului Kovesi-Coldea sau stilul de conducere promovat de fostul președinte Traian Băsescu.

AUR susține ferm independența justiției și respectarea strictă a principiilor constituționale. Considerăm că președintele trebuie să fie un garant al echilibrului între puterile statului, nu un actor implicat în jocurile din justiție”, a transmis AUR într-un comunicat.

Dovada că Realitatea Plus a avut dreptate. Ce gafă a făcut Nicușor Dan la dezbaterea cu George Simion

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentDOVADA CĂ REALITATEA PLUS A AVUT DREPTATE. CE GAFĂ A FĂCUT NICUȘOR DAN LA DEZBATEREA CU GEORGE SIMION
Articolul următorGEORGE SIMION VINE LA CULISELE STATULUI PARALEL, ÎN ACEASTĂ SEARĂ. ORA 21:00, LIDERUL SUVERANIST DEMASCĂ MANEVRELE DISPERATE ALE SISTEMULUI