Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) critică noile măsuri de relaxare anunțate de autorități, care nu reprezintă altceva decât noi „măsuri jignitoare” la adresa românilor cinstiți și muncitori, a căror singură vină este că nu s-au vaccinat.

„Așa-numitele „măsuri de relaxare” nu rezolvă, în esență, nimic, pentru că, în continuare, se insistă cu restrângerea drepturilor și libertăților cetățenești și segregarea pe criterii sanitare. Românii din țară, nevaccinați, nu vor putea nici acum să intre în centrele comerciale, în restaurante sau în hoteluri, fără a prezenta un certificat verde, iar românii din diaspora, care vor să vină acasă de sărbători, așa cum o fac an de an, vor fi întâmpinați cu ostilitate, ca niște teroriști: anchetați, puși să completeze formulare, carantinați sau constrânși să facă teste PCR. Pentru ce toată această bătaie de joc? Sunt românii noștri care muncesc afară și echilibrează balanța de plăți a țării. Cerem militarului Ciucă să îi trateze ca pe niște cetățeni liberi și demni ai statului de care aparțin, nu ca pe niște teroriști”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR.

„Numărul de infectări zilnice cu COVID a scăzut foarte mult, iar toate datele arată că tulpina Omicron este mai puțin periculoasă decât Delta. Prin urmare, este de neînțeles de ce Raed Arafat și Nicolae Ciucă insistă să inducă panica în rândul populației și să mențină niște restricții aberante și discriminatorii. Ele par să trădeze mai degrabă o apetență către dictatură, nu grija față de sănătatea românilor. AUR somează Guvernul și pe eternul Arafat să renunțe la aceste măsuri iraționale și să manifeste respect față de contribuabilul român! În caz contrar, ne vom alia cu toți cei nemulțumiți și vom ieși în stradă”, a subliniat deputatul George Simion, co-președinte AUR.

Alianța pentru Unirea Românilor atrage atenția că Guvernul, indiferent de numele pe care îl poartă, Ciucă sau Iohannis, trebuie să înceteze să încalce libertățile și drepturile fundamentale ale românilor, de la libertatea de circulație până la dreptul la educație, în contextul prelungirii la nesfărșit a stării de alertă și sub pretextul epidemiei de COVID.

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentAUR, plângere penală la Parchet pentru zădărnicirea combaterii bolilor în testarea COVID-19 elevilor – MOTIVUL invocat
Articolul următorPoliticienii îngheață de frig! De ce nu este căldură în Parlament. Cîțu: Este o problemă la Primăria București