70% din suprafața României este afectată de secetă pedologică, potrivit ministrului Mediului – Tanczos Barna. Sunt câteva zone afectate de secetă puternică, a spus oficialul.

 

„Urmărirea și analiza fenomenului de secetă pedologică, urmărirea femonelor extreme, astfel încât autoritățile să fie înștiințate.

În ceea ce privește seceta pedologică putem afirma că 70% din țară este afectată. Vorbim de afectare ușoară, medie sau extremă.

 

Fenomenele extreme: sunt câteva zone afectate de secetă puternică, dar în același timp avem și furtuni extrem de puternice. Acolo unde se previzionează aceste fenomene extreme lucrăm împreună cu ISU pentru a le putea gesriona.

Cele 40 de lacuri stratetegice sunt la un grad de umplere de 68%, dar sunt zone în care bazine hidrografice sunt afectate puternic de secetă, iar unele bazine au secat total. Aceste date sunt îngrijorătoare, iar următoarele 3 săptămâni vor fi caracterizate de aceste fenomene extreme și urmează un nou val de căldură, care va amplifica acest fenomen de secetă.

 

Noi urmărim în momentul de față rezervele de apă a localităților în zonele critice. Cele mai mari probleme apar acolo unde apa se obține prin foraj, iar o dată cu seceta a crescut foarte mult consumul de apă, de aceea am făcut apel la un consum rațional de apă potabilă. Apa potabilă presupune costuri uriașe cu transport, tratare și nu putem să consumăm de 5 ori, de 10 ori mai mult în această perioadă”, a spus ministrul Mediului – Tanczos Barna.

Articolul precedentLiderul AUR: „Statul se împrumută excesiv și a devenit un concurent al mediului de afaceri în a culege banii de pe piață”
Articolul următorBoris Johnson a demisionat: „Sunt trist să renunț la cel mai bun loc de muncă din lume”